Răspunderea pentru malpraxis este reglementată în cuprinsul unei legi speciale, Legea nr. 95/2006, în cadrul unei proceduri prealabile sesizării instanţei, prevăzută de art. 670 – 672 din lege, finalizată prin decizia Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis.
Dispozițiile art. 673 din Legea nr. 95/2006 menţionează, însă, expres faptul că „procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiţie potrivit dreptului comun”, prevedere care înlătură caracterul derogatoriu al legii speciale de la dreptul comun, acceptând că partea are alegerea între cele două tipuri de acţiune.
Victima unui act de malpraxis are, deci, posibilitatea de a se adresa fie Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, caz în care are loc o procedură prealabilă sesizării instanţei, finalizată printr-o decizie a acestei Comisii, fie de a se adresa direct instanţei de judecată care va soluţiona cauza potrivit dreptului comun.
Prin urmare, în absenţa contestării unei decizii a Comisiei, chiar dacă reclamantul ar preciza că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile Legii nr. 95/2006, instanţa de judecată nu s-ar putea considera învestită cu o contestaţie întemeiată pe prevederile legii speciale, ci cu o acţiune în pretenţii de drept comun, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.
Dacă valoarea pretenţiilor formulate ar depăși pragul valoric de 500.000 lei, menţionat de art. 2 pct.1 lit. b) din Codul de procedură civilă, instanţa competentă să judece cauza este tribunalul, iar nu judecătoria.
Pentru mai multe detalii, ne puteți contacta la:
tel: 0720291919
e-mail: [email protected]