O nouă lege vine în întâmpinarea consumatorilor pentru protejarea acestora împotriva dobânzilor excesive. La data de 11 Noiembrie 2024 a intrat în vigoare Legea nr. 243/2024 privind protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditării și la cesiunea de creanțe.

            Legea instituie plafoane la costurile pe care un consumator le poate plăti în legătură cu un anumit credit, precum și limitări în cazurile de cesiune de creanțe.

            Astfel, vor fi considerate dobânzi excesive, atunci când DAE (dobândă anuală efectivă – costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului) depășește plafoanele prevăzute de lege.

            Plafoanele sunt stabilite diferențiat, în funcție de natura creditului, astfel:

  • Pentru creditele ipotecare pentru investiţii imobiliare: DAE nu poate depăşi cu mai mult de 8 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de Banca Naţională a României pe piaţa financiar-bancară internă.
  • Pentru creditele de consum: – DAE nu poate depăşi cu mai mult de 27 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de Banca Naţională a României.

Prin excepție:

  • în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 5.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 1% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului.
  • în cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 5.001 lei şi 10.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 0,8% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului.
  • în cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 10.001 lei şi 25.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 0,6% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului.

Care sunt remediile?

I. Soluționare amiabilă:

            Este de menționat că remediile se acordă consumatorilor la cerere. Astfel, consumatorul poate solicita creditorului financiar revizuirea contractului, iar creditorul financiar este obligat să transmită în scris, în termen de maximum 30 de zile de la primirea solicitării consumatorului, o propunere de revizuire a contractului, ţinând cont de situaţia financiară, inclusiv din perspectiva gradului maxim de îndatorare.

            Este de menționat că prevederile acestei legi sunt aplicabile şi contractelor în derulare, respectiv contractelor active la data intrării în vigoare a prezentei legi, aflate în maturitate şi pentru care întârzierile la plată sunt de cel mult 60 de zile.

II. Soluționare pe cale judecătorească:

            În caz de refuz explicit al cererii de revizuire amiabilă a contractului sau în caz de întârziere cu mai mult de 45 de zile a răspunsului la o astfel de cerere, consumatorul va putea solicita instanţei competente adaptarea judiciară a contractului.

            Pentru a beneficia de suspendarea efectelor contractului până la soluționarea cererii de adaptare a contractului este necesar să se obțină o decizie a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului prin care să se contate că au fost depăşite plafoanele prevăzute de lege.

III. Sesizarea privind existența practicilor comerciale incorecte:

            Următoare cazuri constituie practici comerciale incorecte, iar ANPC poate fi sesizată:

a) stipularea şi utilizarea de dobânzi excesive sau de clauze privind valoarea totală plătibilă de către consumator care determină depăşirea plafoanelor maximale de costuri prevăzute la art. 4-6 din prezenta lege;

b) stipularea şi utilizarea de dobânzi penalizatoare care depăşesc totalul sumei acordate cu titlu de împrumut sau de credit;

c) stipularea şi utilizarea de dobânzi asupra sumelor care conţin dobânzi sau ascunderea cu rea-credinţă de dobânzi şi anatocisme sub alte denumiri de costuri sau sub stipulaţii destinate reglementării altor aspecte ale raporturilor juridice cu consumatorii;

d) utilizarea de comisioane, speze, prime sau alte accesorii ale creditului, cu intenţia de ascundere a dobânzilor excesive.

            În orice caz, noua reglementare nu împiedică aplicarea prevederilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, sens pentru care nulitatea clauzelor abuzive va putea fi solicitată oricând, acțiunea fiind imprescriptibilă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

Nartea - 2020