Ce este amnistia fiscală?

Amnistia fiscală este o măsură legislativă reglementată printr-o lege specială, care constă în anularea sau reducerea parțială a obligațiilor bugetare prinipale și a obligațiilor accesorii datorate de contribuabili. Aceasta se aplică pentru anumite perioade determinate și sub condiții precise stabilite prin actul normativ, cu scopul de a încuraja conformarea fiscală și de a stimula plata obligațiilor fiscale restante. În dreptul fiscal, amnistia poate viza fie o perioadă specifică de timp, de obicei pentru datoriile existente până la o anumită dată, fie o anumită categorie de contribuabili.

Procedura de amnistie fiscală presupune, de obicei, depunerea unei cereri din partea debitorilor și respectarea unui termen limită de plată a datoriilor principale, în scopul de a beneficia de reducerea sau anularea obligațiilor bugetare.

În esență, amnistia fiscală reprezintă un instrument juridic de reducere a sarcinii fiscale asupra debitorilor, având scopul principal al stimulării, conformării voluntare și adunării veniturilor suplimentare pentru bugetul de stat, reducând în același timp sarcina fiscală asupra celor care au dificultăți în a-și plăti obligațiile fiscale.

Ce act normativ o reglementează?

Această amnistie fiscală este reglementată de Ordonanța de urgență nr. 107/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 905/06.09.2024, precum și de Ordinul nr. 6410 din data de 28.10.2024, publicat în Monitorul Oficial nr. 1089/31.10.2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Acestea au suportat modificări, inclusiv în privința termenelor limită, conform celor de mai jos.

Cine poate beneficia de aceasta?

Prezentele măsuri se aplică pentru toate categoriile de debitori, cum ar fi: persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii liberale, unități administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului București ori instituții publice.

Care este schimbarea legislativă?

Se prelungește până pe data de 19 decembrie 2024 termenul de acordare a facilităților fiscale constând în anularea unui procentaj de 50% sau 25% din obligațiile bugetare principale și a obligațiilor accesorii aferente obligațiilor fiscale principale restante la data de 31 august 2024, pentru debitorii persoane fizice, respectiv anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale,  restante la data de 31 august 2024 în condițiile stabilite prin OUG nr. 107/2024.

Procedura presupunea; (i) Depunerea notificării privind intenția de a beneficia de anularea accesoriilor *termenul limită 25 noiembrie*, după îndeplinirea obligațiilor declarative conform vectorului fiscal până la data depunerii notificării; organul fiscal emite, în termen de 5 zile lucrătoare, și va comunica certificatul de atestare fiscal; (ii) Plata a 75%, ori 50%, după caz, din debitul rezultat din declarațiile rectificative, fiind una dintre condițiile pentru a beneficia de anularea restului din obligațiile bugetare principale ori accesorii, restante la 31 august 2024. (iii) Depunerea cererii de anulare a unor obligații bugetare.

Conform OUG 132/2024 publicată în M.O. nr. 1169/24.11.2024 s-a prelungit termenul pentru depunerea cererii de anulare și plată până la 19 decembrie, cu mențiunea că termenul limită, 25 noiembrie, pentru depunerea notificărilor de intenție nu s-a prelungit. Totuși, cei care nu au apucat să depună notificarea vor putea beneficia de facilități dacă achită integral sumele datorate până la 19 decembrie 2024, iar sumele de bani constând în penalități vor fi restituite ulterior.

Pentru mai multe informații apelați la avocații noștri specializați: 0720.291.919 sau pe email [email protected].

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

Nartea - 2020