• În 21.01.2016, Plenul Curții Constituționale, legal învestit a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.318 din Codul de procedură penală. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia şi a constatat că dispoziţiile amintite sunt neconstituţionale. Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate contravin principiului legalităţii, prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituţie, precum şi prevederilor art.124 alin.(1) coroborate cu art.126 alin.(1), potrivit cărora justiţia se înfăptuieşte în numele legii şi se realizează prin instanţele judecătoreşti stabilite de lege.

Prevederile art. 318 N.C.Proc. Pen. au următorul conţinut:

(1) În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală când, în raport cu conţinutul faptei, cu modul şi mijloacele de săvârşire, cu scopul urmărit şi cu împrejurările concrete de săvârşire, cu urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii, constată că nu există un interes public în urmărirea acesteia.

(2) Când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere şi persoa suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii şi eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii.

(3) Procurorul poate dispune, după consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta să îndeplinească u sau mai multe dintre următoarele obligaţii:

a) să înlăture consecinţele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia;

b) să ceară public scuze persoanei vătămate;

c) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoa nu poate presta această muncă;

d) să frecventeze un program de consiliere.

(4) În cazul în care procurorul dispune ca suspectul sau inculpatul să îndeplinească obligaţiile prevăzute la alin. (3), stabileşte prin ordonanţă termenul până la care acestea urmează a fi îndeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni sau de 9 luni pentru obligaţii asumate prin acord de mediere încheiat cu partea civilă şi care curge de la comunicarea ordonanţei.

(5) Ordonanţa de renunţare la urmărire cuprinde, după caz, menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), precum şi dispoziţii privind măsurile dispuse conform alin. (3) din prezentul articol şi art. 315 alin. (2)-(4) termenul până la care trebuie îndeplinite obligaţiile prevăzute la alin. (3) din prezentul articol şi sancţiunea nedepunerii dovezilor la procuror, precum şi cheltuielile judiciare.

(6) În cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a obligaţiilor în termenul prevăzut la alin. (4), procurorul revocă ordonanţa. Sarci de a face dovada îndeplinirii obligaţiilor sau prezentarea motivelor de neîndeplinire a acestora revine suspectului ori inculpatului. O nouă renunţare la urmărirea penală în aceeaşi cauză nu mai este posibilă.

(7) Ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală se comunică în copie persoanei care a făcut sesizarea, suspectului, inculpatului sau, după caz, altor persoane interesate.”

  • În aceeaşi zi, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin.(6) din Codul de procedură penală, conform cărora: „(6) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație la acest judecător ori la această instanță, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii”.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională,  a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art.250 alin.(6) din Codul de procedură penală care nu permite şi contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată, este neconstituţională. Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art.21 coroborate cu cele ale art.129, referitoare la accesul liber la justiţie şi exercitarea căilor de atac, precum şi prevederilor art.44 din Legea fundamentală, care consacră dreptul de proprietate privată.

Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, urmând a reveni şi noi cu explicitarea motivaţiei Curţii.

Sursa: Compartimentul Relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale

Pentru mai multe detalii, aşteptăm să ne scrieţi la adresa: [email protected], urmând ca specialiştii noştri în drept penal să vă sprijine în găsirea unei soluţii eficiente pentru problema dumneavoastră .

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*