Decizii în dezlegarea unor chestiuni de drept
I. La data de 12 Septembrie 2018 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru Cauze cu Minori în dosarul nr. 4877/86/2017, prin care se solicita pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „Dacă activitatea de procurare, ca modalitate alternativă a operaţiunii cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, astfel cum această noţiune este definită de art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi incriminată la art. 16 din aceeaşi lege, se referă la procurare ca activitate legală de import, export ori intermediere de produse sau priveşte procurarea unor astfel de produse în orice împrejurare şi cu orice titlu, inclusiv de către consumatorul final al produselor susceptibile a avea efecte psihoactive.”
Curtea a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, stabileşte că: Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie o operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi intră sub incidenţa dispoziţiilor art.16 alin.(1) din acelaşi act normativ în ipoteza în care este efectuată în cadrul unei activităţi de import, export ori intermediere de produse.
Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operaţiune cu produse în sensul art.2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art.16 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
II. La data de 26 Septembrie 2018 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. 676/267/2017 prin care se solicita pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi alin. (5) Cod penal pentru pedeapsa anterioară ce constituie primul termen al recidivei, prin pedeapsă „executată sau considerată ca executată” se are în vedere pedeapsa astfel recalculată urmare a aplicării art. 551 din Legea nr. 254/2013 sau durata pedepsei aplicată anterior prin hotărârea definitivă de condamnare calculată conform dispoziţiilor art. 71 Cod penal raportat la art. 186 Cod penal”.
Curtea a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi alin. (5) Cod penal, prin pedeapsa „executată sau considerată ca executată”, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 551 din Legea nr. 254/2013.
Facem mențiunea că dispozițiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 se referă la acordarea unei măsuri compensatorii pentru deținuții care execută pedeapsa în condiții necorespunzătoare, caz în care la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere faptul că executarea pedepsei s-a făcut în condiții necorespunzătoare (definite de art.551 alin.(3) din Legea nr.254/2013), iar pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
III. La data de 11 Octombrie 2018 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția penală în dosarul nr. 6533/107/2017, prin care se solicita pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept:
„Dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal prin raportare la dispoziţiile art. 169 din Codul penal, intervenirea reabilitării sau împlinirea termenului de reabilitare cu privire la persoana unui inculpat, condamnat anterior definitiv pentru o infracţiune de omor sau tentativă la infracţiunea de omor, împiedică reţinerea agravantei prevăzute de art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal, în cazul comiterii unei noi infracţiuni de omor sau tentativă la infracţiunea de omor”.
În acest sens, Curtea a stabilit că în interpretarea art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal şi a art. 169 alin. (1) din Codul penal, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni de omor sau tentative la infracţiunea de omor, reabilitarea ori împlinirea termenului de reabilitare cu privire la persoana condamnată definitiv care a comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor nu împiedică reţinerea elementului circumstanţial agravant prevăzut în art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal.
În concret, dacă inculpatul judecat pentru o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor, dacă a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor, se va reține în sarcina acestuia agravanta prevăzută de art.189 alin.(1) lit.e) Cod penal, iar acesta nu va putea invoca intervenția reabilitării și, implicit, efectele reabilitării, față de infracțiunea anterior săvârșită, în scopul de a împiedica reținerea agravantei prevăzută de art.189 alin.(1) lit.e) Cod penal.
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală”.
Decizii în soluționarea recursurilor în interesul legii
I. La data de 17 Septembrie 2018 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă:
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art 207 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală stabileşte că:
Termenul „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia” este un termen peremptoriu, iar încălcarea sa atrage decăderea procurorului din dreptul de a formula cereri privind măsurile preventive şi nulitatea actului făcut în acest sens peste termen, precum şi imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a verifica din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive înainte de expirarea duratei acesteia.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art.474 alin.(4) din Codul de procedură penală.
II. La aceeași data Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, stabilește că:
Instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.
Obligatorie, potrivit art.474 alin.(4) din Codul de procedură penală.