Începând cu data de 15 iunie nu se vor mai percepe taxe suplimentare pentru convorbirile, mesajele și folosirea internetului pe mobil în celelalte țări ale Uniunii Europene (UE) în afara de țara de rezidență a titularului abonamentului/ cartelei telefonice. În aprilie a fost făcut pasul final pentru concretizarea acestei măsuri, care pentru utilizatorii de telefonie mobilă înseamnă că se vor bucura de aceleași tarife pe care operatorii le aplică în România, oriunde s-ar duce în UE.

La începutul lunii aprilie, în Parlamentul European s-a votat acordul cu privire la prețurile maxime pe care companiile și le pot aplica reciproc pentru utilizarea rețelelor în roaming. Cei care călătoresc în alte țări din UE vor putea plăti la fel de mult ca în țară pentru apelurile efectuate, pentru mesajele trimise sau pentru folosirea internetului pe telefonul mobil. Utilizatorii de telefonie mobilă nu vor mai fi taxați suplimentar pentru aceste servicii de către furnizorii lor, așa cum se întâmplă în prezent, și  vor beneficia de aceleași tarife pe care operatorii le aplică în România, oriunde s-ar duce în UE.

 În aprilie 2016 autoritățile Uniunii Europene au stabilit ca operatorii de telefonie să aplice taxe suplimentare de maximum cinci eurocenţi/ minut pentru convorbirile efectuate de cei plecați în alte state ale Uniunii.

Pentru mai multe detalii, așteptăm să ne scrieți la adresa: [email protected] !

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

Nartea - 2020