La data de 21 martie 2024, Guvernul a aprobat proiectul de lege privind Noul Cod Silvic.
Una dintre cele mai importante prevederi ale noului Cod Silvic interzice tăierile la ras în aproape jumătate din suprafaţa de pădure a ţării, demersuri care erau interzise până la adoptarea acestuia doar în Parcurile Naţionale. De asemenea, se va extinde interdicţia în Parcurile Naturale (dar şi în toate siturile Natura 2000).
Un alt element de noutate este suspendarea dreptului de acces în sistemul informatic SUMAL 2 celor care nu respectă legea.
În plus, Noul Cod Silvic va permite statului să îşi asume împădurirea terenurilor care au fost despădurite şi abandonate de proprietar şi stabileşte cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure.
De asemenea, noul Cod Silvic dă dreptul proprietarului de pădure (fie el stat sau privat) la soluții alternative de pază: de la structuri specializate, la pază organizată în regim propriu și în baza unui regulament, cu precizarea că paza pădurii este obligatorie prin lege.
Totodată, vor fi stabilite comunitățile dependente de produsele pădurii și prioritizate în accesul la resurse forestiere și apare termenul de „folosință agrosilvică”, ceea ce înseamnă că pășunile și culturile agricole vor putea fi integrate cu arbori și arbuști.
Același act normativ prevede apariția Consiliului Național al Silviculturii, care urmărește exercitarea în condiții de etică profesională și respectarea standardelor profesionale de către personalul silvic; sunt definite ecosistemele cu valoare ridicată de conservare și se instituie Catalogului național al ecosistemelor cu înaltă valoare de conservare – strict protejate.
Potrivit unei alte prevederi din Codul Silvic, toți proprietarii de pădure din România vor fi incluși în Registrul Forestier Național. De asemenea, apare un concept nou – „insulele de îmbătrânire”, care devin mecanismul prin care suprafețele de pădure de minimum 0,1 ha, cu mare rol în menținerea biodiversității vor fi protejate de tăieri.
Alt articol reglementează accesul pe jos sau cu bicicleta pe terenurile din Fondul Forestier Național.