La data de 21 Decembrie 2018 a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative care cuprinde peste 60 de modificări aduse prevederilor din Codul de procedură civilă.Printre cele mai importante și de interes modificări se numără:
- S-a modificat cazul de incompatibilitate absolută prevăzut de art.41 C.proc.civ., în sensul că judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare, cu excepția cazului în care este chemat să se pronunțe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanța de apel sau, după caz, de recurs.
- În cadrul intervenției voluntare, încheierea prin care instanța se pronunță asupra cererii de intervenție poate fi atacată numai odată cu fondul. Consecințele admiterii căii de atac exercitate împotriva încheierii prin care instanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție sunt extrem de severe, și anume, hotărârea pronunțată este desființată de drept, iar cauza se va rejudeca de instanța în fața căreia s-a formulat cererea de intervenție de la momentul discutării admisibilității în principiu a acesteia.Nu trebuie omis că aceste dispoziții care reglementează procedura de judecată sunt aplicabile și intervenției forțate, ceea ce înseamnă că modificările trebuie avute în vedere și în cazul chemării în judecată a altei persoane, chemării în garanție și arătarea titularului dreptului.
- Modificările apar și în cadrul normelor privind competența materială a instențelor, iar în acest sens: a)Vor fi de competența exclusivă a judecătoriei în primă instanță următoarele cereri: j1) cererile în materie de moștenire, indiferent de valoare; j2) cererile privind uzucapiunea, indiferent de valoare; j3) cererile în materia fondului funciar, cu excepția celor date prin lege specială în competența altor instanțe. b) Tribunalele au competența de a judeca ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege. c) Curțile de apel sunt competente să judece ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.
- Se modifică dispozițiile art.129 alin.(2) pct.2 C.proc.civ., astfel încât suntem în prezența unei necompetențe de ordine publică și atunci când este încălcată competența materială, când procesul este de competența unei alte secții sau altui complet specializat.
- Se specifică că în cazul cererilor de strămutare întemeiate pe motivul de bănuială legitimă vizând calitatea părții de judecător la o instanță din circumscripția curții de apel competente, precum și a celor vizând calitatea de parte a unei instanțe din circumscripția aceleiași curți, competența de soluționare revine Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totodată, asupra cererii de strămutare instanța se va pronunța printr-o încheiere care se dă fără motivare și este definitivă.
- Modificări au fost aduse și în procedura de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată, în sensul că se reglementează în mod expres la art.200 alin. (4) C.pro.civ. nerespectarea căror obligații poate atrage anularea cererii. Astfel, doar atunci când nu au fost respectate obligațiile referioare la completarea cererii cu datele de identificare ale părților, a obiectului cererii și valorii acestuia, a motivelor de fapt și a semnăturii, precum și obligațiile referitoare la numărul de exemplare sau la timbrarea cererii vor putea atrage anularea acesteia. Nu se va putea dispune anularea cererii atunci când partea nu menționează motivele de drept sau probele pe care se întemeiază acestea și, totodată, atunci când reclamantul nu dispune personal de datele solicitate și pentru obținerea acestora este necesară intervenția instanței.
- Cercetarea procesului se va desfășoara în ședință publică, cu citarea părților, dacă legea nu prevede altfel.
- Pronunțarea hotărârii în ședință publică nu mai reprezintă o obligație pentru instanță, ci conform noii formulări care prevede că hotărârea se poate pronunța în ședință publică, aceasta rămâne la latitudinea instanței.
- S-a reglementat un nou caz de suspendare facultativă a judecății, și anume atunci când, într-o cauză similară, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară.
- Hotărârea judecătorească se redactează și semnează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării, urmând ca, în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori. Opinia separată a judecătorului rămas în minoritate, precum și, când este cazul, opinia concurentă se redactează și se semnează în același termen.
- Se va putea solicita completarea hotărârii și în cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
- Indicarea în mod greșit de către instanță a termenului pentru exercitarea căii de atac constituie cauza de repunere în termen din oficiu a căii de atac exercitate cu respectarea indicației greșite a instanței.
- Nu vor putea fi atacare cu recurs hotărârile pronunțate în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Tot în material recursului, a fost abrogat art.493 C.proc.civ. care reglementa procedura de filtrare a recursurilor și se prevede și în cazul soluțiilor pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție că, în caz de casare, va trimite, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată.
- Importante modificări au fost aduse și contestației la executare, respectiv cazului în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească. În aceast caz, se vor putea invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, însă numai a) dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală pentru desființarea lui, b) inclusiv o acțiune de drept comun.
Această modificare are implicații majore deoarece, în cadrul executărilor silite începute după data de 21.12.2019, nu vor mai putea fi invocate motive de nulitate a titlului executoriu în cadrul contestației la executare, ci aceste motive trebuie invocate printr-o acțiune separată. Urmează practic să se desfășoare simultan două acțiuni: o acțiune de drept comun, prin care se invocă eventuale motive privind titlu executoriu și o contestație la executare, unde vor fi admise numai motive care privesc neregularitatea procedurii de executare silită.
Aflați de la noi și celelalte modificări, precum și implicațiile acestora [email protected].