În data de 22 iunie 2017, Plenul Curții Constituționale, legal învestit, a luat în dezbatere următoarele excepții de neconstituționalitate:
- Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.15 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancționarea faptelor de corupție raportat la art.132 din același act normativ şi la art.297 alin.(1) din Codul penal, dispoziții ce au următorul conținut:
– Art.15 din Legea nr.78/2000: “Tentativa la infracțiunile prevăzute în prezenta secțiune se pedepsește” ;
– Art.132 din Legea nr.78/2000: “În cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.”
– Art.297 alin. (1) din Codul penal: “Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.”
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția și a constatat că dispozițiile art.15 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție raportate la art.132 din același act normativ, cu referire la infracțiunea de abuz în serviciu, sunt neconstituționale. Curtea a reținut că situația premisă ce stă la baza infracțiunii prevăzute de dispozițiile art.132 din Legea nr.78/2000 presupune, întotdeauna, constatarea întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în forma sa tip, la aceasta adăugându-se elementul suplimentar al folosului necuvenit.
În continuare, Curtea a reținut că elementul material la varianta tip a infracțiunii de abuz în serviciu constă fie într-o inacțiune – neîndeplinirea unui act, fie într-o acțiune – îndeplinirea actului prin încălcarea legii. Plecând de la aceste premise, Curtea a observat că dispozițiile art.15 din Legea nr.78/2000 prevăd că tentativa la infracțiunea prevăzută în art.132 din același act normativ se pedepsește, fără a se face nicio distincție în funcție de modalitățile de săvârșire a infracțiunii de abuz în serviciu. Aplicând principiile ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus și actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat, Curtea a constatat că legiuitorul, prin modul de reglementare a dispozițiilor art.15 din Legea nr.78/2000, a urmărit o incriminare și o sancționare a infracțiunii prevăzute de art.132 din același act normativ în forma tentată chiar și în modalitatea săvârșirii acesteia printr-o inacțiune. Or, un adevăr fundamental admis este acela al imposibilității comiterii unei tentative în cazul unei infracțiuni săvârșite în modalitatea inacțiunii, acest lucru fiind contrazis prin prescripția normativă.
Prin urmare, Curtea a constatat că modalitatea de reglementare a dispozițiilor art.15 din Legea nr.78/2000 creează premisa normativă necesară pentru ca aplicarea acesteia să implice recurgerea la procedee arbitrare, ceea ce contravine prevederilor art.1 alin.(5) din Constituție.
2. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, care au următorul cuprins: „Pentru persoana asigurată care se află în două sau mai multe situații prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. A şi B şi care desfășoară activitatea la mai mulți angajatori, la fiecare fiind asigurată conform prezentei ordonanțe de urgență, indemnizațiile se calculează şi se plătesc, după caz, de fiecare angajator”.
În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art.33 din O.U.G nr.158/2005, care exclude posibilitatea acordării indemnizației de maternitate calculate în raport cu toate contribuțiile pentru concedii şi indemnizații plătite de asigurat, în alte situații decât cele prevăzute expres de acest text de lege, este neconstituțională.
În motivarea excepției, Curtea a reținut că soluția legislativă a art.33 din O.U.G nr.158/2005 are ca efect excluderea unor categorii de asigurați de la dreptul de a beneficia de acordarea indemnizației de maternitate calculate în raport cu toate contribuțiile pentru concedii şi indemnizații plătite de asigurat, deși persoanele aflate în ipoteza art.1 alin.(1) lit.A și B din același act normative se bucură de acest drept. Curtea a apreciat că această soluție legislativă este contrară prevederilor art.16 și art.47 alin.(2) din Constituție, deoarece din perspectiva respectării obligației de contribuție la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, asigurații se află în situații egale, care nu justifică un tratament juridic diferențiat.
3. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.348 alin.(2) din Codul de procedură penală, dispoziții ce au următorul conținut: „În cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară ori completul competent de la Înalta Curte de Casație şi Justiție, învestit cu soluționarea contestației, verifică legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 207”
Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor amintite şi a constatat că sintagma „sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară ori completul competent de la Înalta Curte de Casație şi Justiție, învestit cu soluționarea contestației” din cuprinsul acestora este neconstituțională.
Pentru a pronunța soluția mai sus menționată, Curtea a reținut că dispozițiile art.348 alin.(2) teza a doua din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art.16, art.21 alin.(1)-(2), art.23, art.24 și art.129, întrucât nu prevăd o cale de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară de la instanța superioară celei sesizate cu rechizitoriul ori completul competent de la Înalta Curte de Casație şi Justiție, învestit cu soluționarea contestației, se pronunță, în primă instanță, asupra unor măsuri preventive dispuse în cauză.
Deciziile sunt definitive, general obligatorii și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanțelor de judecată care au sesizat Curtea Constituțională. Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
SURSA: Compartimentul Relații externe, relații cu presa şi protocol al Curții Constituţionale
Pentru mai multe detalii, așteptăm să ne scrieți la adresa: [email protected] !