Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 15 din 6 ianuarie 2017, salariul minim brut va creşte incepand cu 01 februarie 2017, de la 1.250 de lei la 1.450 de lei, pentru un program complet de lucru de 166 de ore, în medie, pe lună, reprezentând 8,735 lei/oră. Prin urmare, salariatul plătit cu minimul pe economie va primi lunar suma netă de 1.065 de lei, cu 140 de lei mai mult decât încasează în prezent.
Potrivit unui comunicat de presă al reprezentanților Guvernului: „Valoarea salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată crește cu 16% față de sfârșitul anului 2016, respectiv de la 1.250 de lei la 1.450 de lei. Măsura va avea efecte pozitive asupra creșterii economice cu circa 0,2 puncte procentuale și asupra stimulării ocupării și reducerii muncii la negru. Totodată, măsura are un impact social important, asigurând creșterea nivelului de trai și reducerea decalajelor sociale”,
Angajatorii care nu vor respecta prevederile amintite și vor stabili un salariu de bază mai mic decât cel minim vor putea fi sancționați cu o amendă cuprinsă între 300 și 2.000 de lei, pentru fiecare contract individual de muncă ce prevede un salariu minim inferior limitei stabilite și care nu se încadrează la un contract de muncă aferent timpului parțial de lucru.
Pentru mai multe detalii, așteptăm să ne scrieți la adresa: [email protected] !