În data de 21 februarie 2017, Plenul Curții Constituționale legal învestit, a luat în dezbatere  excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.14 din Legea nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, care au următorul conținut :

„Scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes naţional, judeţean şi local din circuitul agricol şi, respectiv, din fondul forestier naţional se exceptează de la plata taxelor prevăzute la art.92 alin.(4) din Legea fondului funciar nr.18/1991, respectiv a taxelor şi a celorlalte sume datorate potrivit art.33 alin.(2) lit.h), art.36 alin.(2), art.41 şi 42 din Legea nr.46/2008 – Codul silvic şi art.42 alin.(3) lit.h) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr.138/2004.”

În urma deliberărilor, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art.14 din Legea nr.255/2010, potrivit căreia scoaterea, definitivă ori temporară, din fondul forestier național, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județean și local se exceptează de la plata despăgubirilor prevăzute de art.41 lit.b), c) și d) şi art.42 lit.b), c) și d) din Legea nr.46/2008 – Codul silvic, cuvenite persoanelor fizice și persoanelor juridice private,  este neconstituțională.

Prevederile Codului silvic în vigoare la data exproprierii autorului excepției de neconstituționalitate (2014) aveau următoarea formulare:

Art.41: „(1) Pentru terenurile scoase definitiv din fondul forestier, în cazurile prevăzute la art.36 şi 37, obligaţiile băneşti sunt următoarele:[…]

b)contravaloarea terenului scos definitiv din fondul forestier, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată a persoanelor fizice, juridice sau proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, iar pentru terenurile proprietate publică a statului, administratorului pădurilor proprietate publică a statului, făcându-se venit la fondul de conservare şi regenerare a pădurilor;

c)contravaloarea pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată a persoanelor fizice, juridice sau proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, iar pentru terenurile proprietate publică a statului, administratorului pădurilor proprietate publică a statului, făcându-se venit la fondul de conservare şi regenerare a pădurilor;

d)contravaloarea obiectivelor dezafectate; în cazul pădurilor proprietate publică a statului, aceasta se achită administratorului, iar pentru celelalte categorii de proprietate forestieră se achită proprietarului;[…]”

Art.42: „(1) Pentru terenurile care se ocupă temporar din fondul forestier, în cazurile prevăzute la art.39, obligaţiile băneşti sunt următoarele: […]

b)chiria, care se achită proprietarului, în cazul fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, respectiv al celui proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale; pentru fondul forestier proprietate publică a statului, 50% din chirie se depune în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor şi 50% se achită administratorului;

c)contravaloarea pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale; pentru fondul forestier proprietate publică a statului, contravaloarea pierderii de creştere se achită administratorului, care o depune în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor;

d)valoarea obiectivelor dezafectate de pe terenurile respective; în cazul pădurilor proprietate publică a statului, aceasta se achită administratorului, iar în celelalte cazuri se achită proprietarului;[…]”

Curtea a constatat că prin exceptările prevăzute de lege se introduce un factor de neclaritate în aplicarea criteriilor privind despăgubirile cuvenite, încălcându-se art.1 alin.(5) din Constituție, în componenta sa privind claritatea legii. Aceste interpretări sunt de natură să aducă atingere art.44 privind dreptul de proprietate din Legea fundamentală.

Prevederile legale criticate instituie, în realitate, o diferenţiere nejustificată între proprietarii vizaţi de ipoteza Legii nr.255/2010 şi ceilalţi proprietari expropriaţi sau al căror drept de proprietate este afectat în baza altor temeiuri legale care nu exclud acordarea despăgubirilor menţionate. În aceste condiţii, prevederile legale criticate apar ca fiind neconstituţionale prin raportare la art.16 din Constituţie.

Decizia este definitivă și general obligatorie iar argumentele reţinute în motivarea soluției pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Sursa:  Compartimentul Relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale .

Pentru mai multe detalii, așteptăm să ne scrieți la adresa: [email protected] !

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*